You are here:

VIDEO INEDIT | Dan Şucu a vorbit în italiană pentru fanii Genoa: ”Voi încerca!” Detaliul remarcat de afacerist: ”De cinci ori mai mult faţă de acum o lună”

VIDEO INEDIT | Dan Şucu a vorbit în italiană pentru fanii Genoa: ”Voi încerca!” Detaliul remarcat de afacerist: ”De cinci ori mai mult faţă de acum o lună”

Serie A

Comentarii

Dan Şucu (61 de ani) a acordat primul interviu pentru canalul oficial de YouTube al clubului rossoblu.

Dan Şucu a devenit acţionar majoritar al clubului Genoa la mijlocul lunii decembrie, o veste care a surprins nu doar fotbalul românesc, ci şi fanii din Italia. Şucu a investit 45 de milioane de euro, obţinând astfel 77% din acţiunile clubului Genoa CFC, o echipă unde salariile jucătorilor se ridică la zeci de milioane de euro.

Până la 30 iunie 2024, clubul înregistra pierderi de 38,8 milioane de euro. Sub conducerea 777 Partners, firma americană de investiţii care i-a cedat acţiunile lui Şucu, Genoa a încercat în ultima perioadă să reducă pierderile şi să ajungă din nou pe profit.

VIDEO | Dan Şucu a avut un discurs exemplar în italiană: ”Asta este obsesia mea”

Am intrat în contact cu Genoa în urmă cu 6-7 luni, cu ideea de a face un parteneriat cu Rapid. Cu timpul am văzut că clubul are probleme financiare importante şi o situaţia dificilă şi că poate dispărea.

Apoi am făcut o ofertă de a investi şi mă bucur că a fost acceptată. Am găsit aici oameni tineri, îmi place să lucrez cu oameni tineri, au energie şi dorinţa de a demonstra. Cred că cea mai bună calitate este cea de a oferi încredere, că azi va fi mai bine ca ieri şi mâine mai bine ca azi.

Sunt convins că Genoa trebuie să aibă şi un viitor. Este nevoie de stabilitate şi de echilibru. Aceasta este obsesia mea, să ofer echilibru. Încă suntem sub impresia rezultatului de duminică (n.r, - Genoa a învins Parma, scor 1-0). Avem un antrenor care are încrederea jucătorilor. Sunt convins că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Şucu.

Patronul de la Rapid a declarat că atunci când a reuşit investiţia la Genoa, nu s-a gândit ce impact va avea.

”Când am făcut investiţia nu m-am gândit la importanţa ei, dar în seara în care am făcut investiţia, doamna care m-a servit la restaurant era din România şi mi-a spus că în 20 de ani nu s-a simţit atât de mândră că este româncă. M-a impresionat mult. Apoi am primit sute de mesaje de felicitare. Acum observ că meciurile echipei sunt de cinci ori mai urmărite în România ca în urmă cu o lună. Sunt convins că vom găsi o modalitate ca cei 40.000 de români din Liguria să fie fani ai echipei, apoi cei 1,5 milioane de români din Italia, dar şi cele 20 de milioane de români să fie fani ai echipei”, a adăugat Şucu.

Pentru Dan Şucu, prezent duminică pe Marassi, victoria cu Parma a reprezentat un moment deosebit: ”A fost una din cele mai frumoase zile din viaţa mea. Sper să mai văd multe astfel de zile. Voi folosi toată energia mea şi a colegilor mei tineri pentru a învinge şi a duce echipa acolo unde toţi sperăm. Forza Genoa”, a încheiat Şucu.

Afla mai multe despre: serie agenoarapid 

viewscnt
Articole similare