You are here:

VIDEO INEDIT | Duel în familie, în Lazio - Spal. Cum au fost surprinşi fraţii Milinkovic-Savic. Luna viitoare, Lazio va fi implicată într-o nouă întâlnire între fraţi

VIDEO INEDIT | Duel în familie, în Lazio - Spal. Cum au fost surprinşi fraţii Milinkovic-Savic. Luna viitoare, Lazio va fi implicată într-o nouă întâlnire între fraţi

Serie A

Comentarii

Nu se întâmplă foarte des ca doi fraţi să se întâlnească într-un meci ca adversari, dar acest lucru s-a întâmplat în Serie A, la meciul de duminică, dintre Lazio şi Spal. Luna viitoare, Lazio ar putea fi implicată într-un nou "război" în familie.

Sergej Milinkovic-Savic este deja unul dintre jucătorii de top din fotbalul italian, dar în urmă cu un sezon, în campionatul italian a fost adus şi fratele său mai tânăr, Vanja. Cei doi fraţi, născuţi în Spania, şi-au început amândoi cariera la Vojvodina, în Serbia, dar nu au apucat să evolueze împreună, pentru că Sergej a părăsit campionatul sârb. 

Sergej (23 de ani) şi Vanja (21 de ani) s-au întâlnit însă ca adversari, la cel mai înalt nivel, în meciul dintre Lazio şi Spal. Nu a părut să fie tensiune între cei doi fraţi, care s-au tachinat amical pe tuneul care despart vestiarele de teren. Pe gazon, însă, lucrurile stau altfel, pentru că Sergej este unul dintre jucătorii în care Lazio îşi pune baza, iar Vanja este titularul din poarta lui Spal. 

Dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut, Lazio mai poate fi implicată la un duel în familie. Pe 26 decembrie este programat meciul dintre Bologna şi Lazio. La Bologna este antrenor Filippo Inzaghi, în timp ce la clubul din capitala Italiei este antrenor, fratele mai mic, Simone. 

Fotbalul a mai asistat şi la alte întâlniri între fraţi, cea mai celebră fiind cea dintre Jerome şi Prince Boateng. Cei doi au jucat unul împotriva celuilalt la nivel internaţional, în Germania - Ghana. 

Afla mai multe despre: laziospalmilinkovic-savic 

viewscnt
Articole similare