You are here:

VIDEO | Ionuţ Radu a părăsit cantonamentul naţionalei de tineret! "Uite cum pleacă, poate şi-a uitat buletinul..." De ce va rata meciul cu Danemarca

VIDEO | Ionuţ Radu a părăsit cantonamentul naţionalei de tineret! "Uite cum pleacă, poate şi-a uitat buletinul..." De ce va rata meciul cu Danemarca

Echipa națională

Comentarii

Portarul Andrei Ionuţ Radu a părăsit cantonamentul echipei naţionale de tineret în această dimineaţă şi a plecat spre Italia, acolo unde e aşteptat la antrenamentele echipei sale, Genoa.

Căpitanul naţionalei U21 nu va evolua în partida amicală cu Danemarca U20, programată în această seară, de la 19:00 (România - Danemarca LIVE VIDEO), fiind învoit de selecţionerul Mirel Rădoi.

Integralist în meciul Spania, scor 0-1, Ionuţ Radu stabilise încă înainte de startul cantonamentul de la Marbella că va reveni la echipa de club de la începutul acestei săptămâni şi a beneficiat de înţelegerea lui Mirel Rădoi.

Astfel, goalkeeperul de 21 de ani şi-a luat astăzi la revedere de la colegi şi staff-ul tehnic şi a plecat spre Italia. A fost preluat de un Mercedes de la hotel, iar colegii l-au tachinat pe portar.

"A avut noroc ca era singura masina, altfel il trimiteau cu Dacia", a spus un coleg, în timp ce altul se întreba dacă nu cumva goalkeeperul şi-a uitat buletinul :).

Pentru meciul cu Danemarca, Mirel Rădoi va avea de ales dintre ceilalţi doi portari care au mers în cantonament cu naţionala de tineret, Cătălin Căbuz (Hermannstadt) şi Andrei Vlad (FCSB).

Ionuţ Radu a participat duminică la ultimul antrenament alături de colegii de la naţionala de tineret şi a fost în centrul atenţiei.

Reprezentativa U21 a României încheie stagiul de pregătire din Spania cu o partidă amicală disputată în compania selecţionatei Danemarcei, formată din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 1998, adică echipa pe care o vom întâlni şi în preliminariile pentru Euro 2021.

Numerele alese de tricolorii U21 pentru meciul cu Danemarca:

• 2. Radu Boboc • 3. Florin Ştefan •  4. Alex Paşcanu • 5. Ricardo Grigore • 6. Virgil Ghiţă • 7. Florinel Coman • 8. Carlo Casap • 9. Stephan Drăghici • 10. Denis Drăguş • 11. Valentin Gheorghe • 12. Cătălin Căbuz • 13. Olimpiu Moruţan • 14. Alexandru Tudorie • 15. Andrei Sîntean • 16. Dragoş Nedelcu • 17. Darius Olaru • 18. Adrian Rus • 19. Mihai Butean • 20. Andrei Ciobanu • 21. Lorand Fulop • 22. Deian Sorescu  • 23. Andrei Vlad • 24. Vlad Dragomir

Timp de o săptămână, tricolorii antrenaţi de Mirel Rădoi s-au pregătit în Spania, unde au avut programate şi două jocuri amicale. Primul, în compania ţării gazdă, s-a încheiat în favoarea acesteia, 1-0, însă tricolorii puteau obţine remiza pe final.

Din lotul prezent în Spania au lipsit 9 jucători eligibili naţionalei U21, convocaţi la prima reprezentativă: Ianis Hagi, Cristi Manea, Ionuţ Nedelcearu, Tudor Băluţă, Răzvan Marin, Alex Cicâldău, Dennis Man, Andrei Ivan şi George Puşcaş.

Afla mai multe despre: andrei radu 

viewscnt
Articole similare