Irina Begu, locul 112 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Kaja Juvan din Slovenia, locul 11 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale BRD Bucharest Open.
UPDATE | Irina Begu a a juns în sferturi şi la dublu. Alături de Raluca Olaru, cele două au învins perechea italo-braziliană Marchetti - Pigossi. Româncele s-au impus în două seturi, 6-4, 6-2. În sferturi cele două vor fi protagonsitele unui duel 100 % românesc urmând să le aibă ca adversare pe Irina Bara şi Patricia Ţig.
Begu s-a impus după un meci care a durat o oră şi 34 de minute. Ea va evolua în manşa următoare cu învingătoarea dintre spaniola Lara Arruabarrena, locul 165 WTA, şi germana Laura Siegemund, locul 77 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată la Bucureşti cun un premiu de 5.900 de dolari şi cu 60 de puncte WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Begu a câştigat ediţia din 2017 a BRD Bucharest Open, iar anul trecut nu a trecut de turul I.
"Am intrat de la primul punct concentrată şi îmi doream să fiu cât mai agresivă. Şi mă bucur foarte mult că am reuşit să câştig. Mă bucur de această săptămână. Faptul că sunt la mine acasă, că dorm în patul meu contează enorm. E ca o săptămână de antrenament, aşa o văd" a spus Begu la finalul meciului care i-a adus calificarea.
Irina a mărturisit şi care este dorinţa ei pentru JO de la Tokyo de anul viitor. Să facă pereche la dublu cu Simona Halep.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: irina begu, turneu bucuresti