Al Hazem, echipa antrenată de Daniel Isăilă, este nevoită să dispute barajul de menţinere în prima ligă din Arabia Saudită, după ce a încheiat sezonul pe locul 13. Formaţia românului a câştigat prima manşă (1-0), cu Al Khaleej, echipă care s-a clasat pe locul patru în liga a doua.
Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan. A fost a doua partidă condusă de arădean în mai puţin de o săptămână, în campionatul Arabiei Saudite, după ce joi fusese delegat la duelul care a a decis campioana, Al Nassr şi Al Batin.
În semn de susţinere pentru Isăilă, suporterii lui Al Hazem au afişat un imens steag al României la una dintre peluze. Iniţiativa a avut efect. Gazdele s-au impus cu 1-0, după ce Haţegan a dictat, cu ajutorul VAR, o lovitură de la 11 metri. Returul se va juca vineri, pe terenul lui Al Khaleej.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: isaila, hategan, penalty, var, al hazem, baraj