Mijlocaşul echipei FC Barcelona, Ivan Rakitic, a reuşit golul zilei în Liga Campionilor, în partida pe care formaţia sa o dispută, miercuri seară, contra lui Tottenham, în Grupa B a competiţiei.
Internaţionalul croat a făcut 2-0, în minutul 28, după ce Philippe Coutinho a reuşit să deschidă scorul în minutul al doilea. Brazilianul a contribuit şi la reuşita lui Rakitic, scoţându-i mingea la marginea careului de 16 metri. Mijlocaşul Barcelonei a reluat imparabil, din demivoleu, fără nicio şansă pentru goalkeeper-ul francez al gazdelor, Hugo Lloris – execuţie desprinsă parcă din cel mai nou joc FIFA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.