Campioana Viitorul a organizat petrecerea de final de an cu cinci zile înainte de ultmul meci din 2017, partida cu FCSB, însă jucătorii lui Hagi spun că nu se gândesc la vacanţă, ci la partida cu vicecampioana, care se poate dovedi decisivă în lupta pentru calificarea în play-off.
Brazilianul Eric spune că anul 2017 a fost unul special pentru el, în condiţiile în care a ajuns să lucreze cu "cei mai buni din ţară".
Mijlocaşul a dezvăluit care a fost sfatul primit de la Hagi în momentul în care a semnat cu Viitorul.
"2017 a fost un an destul de special, am avut plăcerea de a lucra cu cei mai buni din ţară! Viitorul este campioana României.
(n.r. sfatul lui Hagi când a semnat a fost) Să alerg cât mai mult pentru că asta îmi lipsea.
Cu FCSB va fi un meci destul de dificil, noi nu avem gânduri de vacanţă, avem gândul că punctul sau punctele pe care le putem lua o să fie importante şi vom merge acolo pregătiţi pentru victorie.
Dacă veneam la Viitorul din 2017, poate viaţa mea era diferită. Mereu mi-am dorit un tricou al României din '94. Încerc mereu să am o colecţie şi din păcate nu am reuşit cu tricoul din '94", a declarat Eric.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.