Dennis Politic e un bărbat împlinit. Joacă la echipa campioană, e internaţional, iar acasă îl aşteaptă o soţie frumoasă şi copilul lor. Politic s-a refăcut şi e gata să joace din nou pentru FCSB, diseară, în meciul cu Farul, de la ora 21.30, în direct pe Prima Sport 1.
Dennis Politic se poate lăuda nu numai cu o carieră în plină ascensiune, ci şi cu o familie frumoasă. Este căsătorit cu Diana, nutriţionist care îl ajută să fie mai bun.
”(n.r.:- despre cum şi-a cunoscut soţia) Noi ne-am cunoscut pe Instagram, prin prieteni comuni. Şi cum eu sunt de părere că bărbatul trebuie să facă primul pas, eu am băgat-o în seamă, după care am zburat. Atunci eram în Anglia, jucam, şi am zburat după câteva meciuri să o văd.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După care a venit şi ea în Anglia la mine, mi-a cunoscut părinţii şi aşa a început o relaţie frumoasă. Suntem de 6 ani împreună, avem şi o fetiţă şi, da, pentru mine îmi dă multă stabilitate. Sunt foarte liniştit şi am toată încrederea în ea, ea în mine, şi abia aştept să ajung acasă, după cantonament, după meciuri, să fiu cu fetele mele”, a spus Dennis Politic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”(n.r. Cum îşi încarcă bateriile?) Dacă avem zi liberă, încerc să ies, mai ales dacă e vreme frumoasă. Ies undeva să ne bucurăm de natură, asta mă linişteşte mult”
De la începutul anului, familia Politic a crescut. Diana i-a dăruit lui Dennis o fetiţă
”(n.r. Cum este să fie tată?) Cum învaţă toată lumea: prin greşeli. Da, suntem la primul copil şi este normal să faci anumite greşeli, dar atâta timp cât iubeşti şi eşti implicat, nu ai cum să nu fii tată bun sau mamă bună.
Am schimbat destul de multe scutece, nopţi în care nu ştiam cum să o facem să tacă din cauza colicilor. Te consulţi şi cu bunicii în momentele alea şi încerci să înveţi, să fie bine pentru copil”, a adăugat Politic.
Afla mai multe despre: dennis politic, fcsb, superliga