Junior Morais a renunţat la gândul de a juca pentru naţionala României, însă este un patriot adevărat, chiar dacă nu a primit cetăţenia.
Brazilianul joacă deja de şapte ani în România şi sărbătoreşte de fiecare dată cum se cuvine ziua naţională. Acum, fundaşul şi-a personalizat autoturismul cu tricolorul şi spune că se simte român.
"Mereu fac asta atunci când e ziua României. Pun steagul la maşină cu două zile înainte. Da, normal că mă simt, amândoi copiii sunt în România şi soţia e româncă, deci normal că mă simt român.
Nu, asta a trecut (n.r. cu jucatul la naţională). Sunt suporterul României şi vreau ca România să se califice la Campionatul European. Grupa e grea şi nu e grea. Dar România are şansa să treacă de grupă şi să se califice la Campionatul European", a declarat Junior Morais.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: junior morais, fcsb