Atacantul Karim Benzema a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului francez, după ce a reuşit o "dublă" în meciul câştigat de echipa sa, Real Madrid, pe terenul celor de la Mallorca (scor 3-0), luni seara, în ultimul meci al etapei a 28-a din La Liga.
La 34 de ani, Benzema a ajuns la 413 goluri înscrise pe parcursul carierei sale (311 pentru Real Madrid, 66 pentru Olympique Lyon şi 36 pentru reprezentativa Franţei), cu două în plus faţă de precedentul deţinător al recordului, Thierry Henry (411 goluri), precizează AFP.
Madrilenii au deschis scorul în repriza secundă a jocului de la Mallorca, prin Vinicius Junior (55), iar apoi au mai punctat de două ori în finalul partidei, prin Benzema (76 - penalty, 82), care a ajuns astfel la 22 de goluri şi 11 pase decisive de la debutul actualei ediţii a ligii spaniole.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Săptămâna trecută, Karim Benzema a reuşit un hat-trick în partida cu Paris Saint-Germain (3-1) din Liga Campionilor, ajutând-o pe Real Madrid să se califice în sferturile de finală ale cele mai importante competiţii continentale intercluburi.
În urma victoriei cu Mallorca, Real Madrid şi-a consolidat prima poziţie în clasament şi a făcut un pas spre un nou titlu de campioană a Spaniei, distanţându-se la zece puncte de ocupanta locului secund, Sevilla FC, care a remizat duminică, în deplasare, cu Rayo Vallecano (1-1).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: benzema