Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, a transmis un mesaj înainte de startul play-off-ului şi play-out-ului Superligii, el subliniind responsabilităţile jucătorilor şi arbitrilor şi precizând că speră ca finalul de sezon să fie corect şi captivant.
Vassaras a emis un comunicat maraton, înainte de startul play-off-ului
“Toată lumea ar trebui să respecte oficialii meciului şi deciziile lor, amintindu-şi şi respectând faptul că arbitrii sunt oameni şi pot comite greşeli.
De asemenea, jucătorii au o responsabilitate majoră în ceea ce priveşte imaginea jocului, iar căpitanul echipei ar trebui să joace un rol important în asigurarea respectării Legilor Jocului şi deciziilor arbitrilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totodată, arbitrii trebuie să aplice legile în „spiritul” jocului pentru a contribui la desfăşurarea jocurilor într-un cadru corect şi sigur, deoarece ei sunt instruiţi în permanenţă în acest sens în cadrul întâlnirilor şi seminariilor noastre săptămânale.
Vreau să menţionez şi că efortul depus de operatorii de reluare, tehnicienii şi arbitrii VAR este mare.
În încheiere, doresc să transmit un mesaj tuturor participanţilor, jucători, antrenori, conducători de club, suporteri, arbitri, sper să avem parte de un final de sezon corect şi captivant, în care spiritul jocului să strălucească şi cele mai bune performanţe să prevaleze. Să ne bucurăm de o competiţie reuşită din toate punctele de vedere!”, a precizat Vassaras.
Pe site-ul FRF sunt prezentate şi detalii cu privire la protocolul căpitanilor şi arbitrilor:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
PROTOCOLUL CĂPITANILOR ŞI ARBITRILOR
Interacţiunile normale între jucători şi arbitru sunt permise şi rămân importante (pentru a creşte transparenţa şi a evita posibile frustrări şi conflicte).
- Orice jucător (inclusiv căpitanul) care îşi manifestă dezacordul prin cuvinte sau acţiuni va fi avertizat (cartonaş galben).
- Arbitrul va explica, atunci când este cazul, deciziile importante căpitanului/căpitanilor şi/sau jucătorilor implicaţi într-un incident.
- Pentru a preveni situaţiile în care jucătorii înconjoară arbitrul în momente cruciale şi după decizii importante:
- doar un singur jucător din fiecare echipă – de obicei căpitanul – are voie să se apropie de arbitru şi, atunci când o face, trebuie să interacţioneze întotdeauna cu respect;
- arbitrul poate indica/încuraja jucătorii (verbal sau prin gesturi) să nu se apropie de el;
- căpitanii echipelor sunt responsabili pentru a-şi îndruma colegii de echipă să se îndepărteze de arbitru;
- jucătorii care se apropie de arbitru sau îl înconjoară fără permisiune pot fi avertizaţi (cartonaş galben);
- dacă este necesar, arbitrul poate amâna reluarea jocului pentru a permite căpitanului/căpitanilor să vorbească cu coechipierii pentru a explica o decizie, a cere un comportament adecvat etc.
- interacţiunea sau apropierea unui jucător (altul decât căpitanul) este la discreţia arbitrului, de exemplu, dacă jucătorul a comis o abatere, a fost faultat şi/sau este accidentat.
- Doar căpitanul poate aborda arbitrul.
Afla mai multe despre: kyros vassaras