FCSB a fost învinsă de Sepsi cu scorul de 1-2, la capătul unui meci la care nervii au cedat.
Imediat după ce meciul s-a terminat, Olimpiu Moruţan a avut o reacţie nervoasă la adresa lui Niczuly Roland, portarul lui Sepsi, şi a fost cu greu calmat. Chiar şi Leo Grozavu a intervenit să îl liniştească pe mijlocaşul FCSB, care a plecat până la urmă la vestiare.
„Olimpiu s-a pus multă presiune pe el. Am fost unul dintre susţinătorii lui, l-am adus la Botoşani, chiar am fost la negocieri şi la semnarea contractului. Mulţi din interiorul clubului de la FCSB nu credeau în el. Eu am declarat din momentul în care l-am adus la Botoşani, că Olimpiu va fi un bun naţional. S-a pregătit bine, a dat dovadă de maturitate. Nu trebuie să se pună presiune pe el.
Leo l-a promovat. Îl cunoaşte de la 8-9 ani. Leo nu credea atunci că îl pot aduce la Botoşani, ştia calităţile lui individuale. Acum în momentula acesta Olimpiu a intrat pe un drum bun, dar are nevoie de constanţă. Mă bătea gândul la un moment dat să îl aduc la Sepsi, dar era foarte greu. A fost atunci când nu juca, când era criticat şi chiar îmi părea rău. Ce s-a întâmplat aseară pe teren e simplu, a fost o discuţie între el şi Niczuly, au fost mulţi nervi pe final”, a declarat Cornel Şfaiţer pentru Look Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB, CFR Cluj şi Craiova nu conving în play-off. Ce spune Şfaiţer
Este luptă aprinsă în play-off pentru titlu. FCSB, Craiova şi CFR se luptă pentru prima poziţie din Liga 1. Pe Şfaiţer echipele aflate în competiţie pentru câştigarea campionatului - FCSB, CFR Cluj şi Craiova - nu l-au dat pe spate.
„Părerea mea, după ce am văzut în această primăvară, este că nicio echipă nu arată a campioană. Am jucat cu toate, puteam să câştigăm. Niciuna nu merită mai mult decât alta. E clar, o campioană o să avem. Important e să vedem ce vom face mai departe, în cupele europene.
Cred că FCSB are nevoie de câţiva jucători cu experienţă pentru a câştiga campionatul. Eu ştiu ce ar trebui făcut, dar nu pot să mă bag în planurile domnului Becali. Are nevoie de un atacant bătăios. E păcat de jucătorii cu calităţi individuale bune, nu poţi numai cu tineri. Şi cred că ştiu şi cei de la FCSB, din staff-ul tehnic şi administrativ", a spus managerul lui Sepsi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sepsi, leo grozavu, olimpiu morutan