FCSB a cucerit al doilea titlu consecutiv de campioană, în urma egalului dintre Craiova şi CFR Cluj, din etapa a opta a play-off-ului din Superliga. Roş-albaştrii nu mai pot fi întrecuţi în clasament, având şase puncte peste CFR şi trei meciuri rămase, deoarece au terminat peste clujeni în sezonul regular.
Imediat după fluierul de final, pe contul oficial de Instagram al FCSB a fost publicată o filmare cu jucătorii şi staff-ul tehnic, care au dat drumul unei hore, în hotelul în care sunt cazaţi înaintea partidei cu Universitate Cluj.
Jucătorii şi antrenorii au urmărit partida de la Craiova cu ajutorul unui proiector, iar după meci au dansat şi au sărbătorit un nou titlu. Partida dintre U Cluj şi FCSB mai are miză doar pentru ”Şepcile roşii”, care au o şansă bună de a urca pe locul trei şi a obţine o participare istorică în cupele europene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.