Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marţi, pe teren propriu, la Voluntari, cu Turris-Oltul Turnu Măgurele, în etapa a XXII-a a Ligii a II-a.
La finalul meciului, antrenorul oaspeţilor, Erik Lincar a mărturisit că regretă că echipa sa nu a câştigat toate cele trei puncte puse în joc: ”Regrete pentru noi pentru că nu am reuşit să obţinem cele trei puncte. Am făcut o primă repriză foarte bună. A doua repriză nu am înţeles de ce nu am reuşit să ne ridicăm la acelaşi nivel. Cred că din punct de vedere mental ne-am speriat că putem câştiga acest joc. Trebuia să avem posesia, să ducem mingea mai mult în zonele laterale, să venim cu centrări.... nu am reuşit. Ce pot să mai spun? E bun şi acest punct. Ne concentrăm pentru etapele următoare” a mărturisit tehnicianul oaspeţilor.
Lincar a acuzat comportamentul fanilor giuleşteni: ”Consider că organizarea ar trebui să fie mai bună, să se facă un cordon în zona respectivă. Vă daţi seama, între antrenor şi cei din tribună e un metru. Nu vă zic, monezi, scuipături.... Ok, rezişti, am rezistat şi eu... Când era vechiul Giuleşti era mult mai uşor, că erau la înălţime. Aici, la un metru, nu prea mai ai ce să faci. În tensiunea jocului, la un moment dat se întâmplă. Inclusiv jucătorii au fost loviţi cu monezi, tăiaţi... asta e, e un joc bărbătesc” a mai declarat tehnicianul lui Turris.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: erik lincar