You are here:

VIDEO | Linişte, vorbeşte eroul lui Dinamo. Daniel Popa rămâne modest: "Contează mai puţin că am marcat eu". Cui i-a dedicat hat-trick-ul

VIDEO | Linişte, vorbeşte eroul lui Dinamo. Daniel Popa rămâne modest: "Contează mai puţin că am marcat eu". Cui i-a dedicat hat-trick-ul
Comentarii

Atacantul echipei Dinamo, Daniel Popa, a mărturisit că îi dedică lui Eugen Neagoe hat-trick-ul reuşit contra Clinceniului.

"O s-o păstrez, sunt foarte fericit că echipa a câştigat, contează mai puţin că am marcat eu. Da, corect, contează golurile mele, dar cel mai mult contează că echipa a avut reacţie după ce ne-au egalat şi asta e cel mai important. Încă nu am demonstrat nimic, trebuie să demonstrez pe parcursul campionatului. A fost un meci, mă bucur că am reuşit să marchez. Eram toţi cu moralul jos, acum avem un meci în deplasare cu o echipă bună, trebuie să mergem, să continuăm pe aceeaşi linie.

Aceste goluri vreau să i le dedic dânsului (n.r. - lui Eugen Neagoe). A venit la Săftica şi mi-a spus că are încredere în mine că pot să dau primul gol. Săptămâna aceasta m-am antrenat doar două zile şi le mulţumesc antrenorilor că au avut încredere", a declarat Daniel Popa, la finalul meciului.

Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a patra a Ligii I. Pentru dinamovişti este prima victorie din acest sezon, după trei înfrângeri.

Intrat la pauză, Daniel Popa a fost eroul "câinilor". Atacantul, în vârstă de 24 de ani, a reuşit primul său hat-trick în Liga 1, după ce a marcat în minutele 52, 82 şi 90+3, şi a adus astfel primele puncte pentru Dinamo în actuala ediţie a Ligii 1. Montini a mai înscris pentru Dinamo, care nu marcase niciun gol în primele trei etape.

Pentru Academica Clinceni au punctat Jakub Vojtus (66) şi Robert Ion (73).

Afla mai multe despre: popa 

viewscnt
Articole similare