You are here:

VIDEO | Luceafărul Oradea - Petrolul 3-1. Lupii fac un pas greşit în lupta pentru promovare

VIDEO | Luceafărul Oradea - Petrolul 3-1. Lupii fac un pas greşit în lupta pentru promovare

Liga 2

Comentarii

Meciul dintre cele două s-a jucat în etapa a 30-a a Ligii 2 la Sânmartin, iar în urma înfrângerii ploieştenii sunt acum la 4 puncte de poziţia care duce la baraj. A fost a doua înfrângere pentru galben-albaştri de când echipa a fost preluată de Gigi Mulţescu.

Petrolul a făcut al doilea pas greşit consecutiv în bătălia pentru promovare. După înfrângerea din etapa trecută contra celor de la FC Argeş, echipa lui Mulţescu putea deschise scorul pe terenul Luceafărului în startul meciului, dar Arnăutu a ratat incredibil şi avea să regrete. Alexandru Dulca a obţinut penalty după ce s-a distrat cu apărarea Petrolului, iar Pop a marcat.

Imediat, Paraschiv a dublat avantajul gazdelor. Petrolul a marcat imediat după pauză prin tânărul Moldoveanu, dar finalul a fost de coşmar. Dulca a driblat din nou tot ce i-a ieşit în cale şi a mai obţinut un penalty, dar şi eliminarea lui Borţa. Preoteasa a stabilit scorul final, în timp ce Marinescu a fost şi el eliminat, pentru prima dată în carieră. 


FINAL | Luceafărul Oradea - Petrolul 3-1 (Pop '25-pen, Paraschiv '29, Preoteasa '79-pen / Moldoveanu '47)

Min 79 GOOOOL Luceafărul: Dulca depăşeşte trei adversari în cursa sa spre poartă şi este faultat chiar în momentul în care se pregătea să trimită balonul în plasă. Se dictează penalty, Borţa este eliminat, iar Preoteasa face 3-1 de la punctul cu var

Min 47 GOOOL Petrolul: Moldoveanu şutează cu pământul la colţul lung iar mingea îl depăşeşte pe portarul advers, 2-1 

Min 29 GOOOL Luceafărul: Paraschiv măreşte avantajul orădenilor cu o reluare simplă după o centrare din banda dreaptă, 2-0

Min 25 GOOOL Luceafărul: Pop transformă penaltyul obţinut de gazde după faultul lui Puşcaş asupra lui Alexandru Dulca, 1-0


Luceafărul a reuşit surpriza etapei trecute învingând fostul lider Sportul Snagov chiar în deplasare. Cu cele trei puncte câştigate în Ilfov, echipa orădeană s-a distanţat de zona retrogradării dar nu suficient de mult încât să scape de emoţii. Trupa antrenată de Cristian Lupuţ este la 4 lungimi de Daco Getica, aflată pe primul loc retrogradabil în acest moment.

  • LIVE VIDEO | Luceafărul Oradea - Petrolul, ora 14:00, Telekom Sport 3

Cu 12 goluri înscrise în ultimele 5 meciuri, Luceafărul încearcă să încurce calculele Petrolului în bătălia pentru promovare. Ploieştenii au pierdut runda trecută chiar pe teren propriu împotriva celor de la FC Argeş, prima înfrângere pentru Gigi Mulţescu pe banca lupilor. Galben-albaştrii sunt la 4 puncte de locul de baraj cu 9 etape înainte de finalul sezonului. 

Afla mai multe despre: luceafărul oradeapetrolul 

viewscnt
Articole similare