You are here:

VIDEO | "M-au tratat ca pe un gunoi!". Translatorul a plâns pentru selecţionerul dat afară înainte de Cupa Mondială

VIDEO | "M-au tratat ca pe un gunoi!". Translatorul a plâns pentru selecţionerul dat afară înainte de Cupa Mondială

Cupa Mondială

Comentarii

Imaginile zilei vin din Asia, acolo unde bosniacul Vahid Halilhodzici s-a despărţit de naţionala Japoniei, după ce în urmă cu două săptămâni a fost anunţat că a fost demis. La întoarcerea la Tokyo, unde a mers să ceară explicaţii, bosniacul a fost foarte dezamăgit, însă translatorul său a părut mult mai afectat şi a izbucnit în plâns.

"Revin întotdeauna cu mare plăcere în Japonia", au fost primele cuvinte ale tehnicianului, moment în care translatorul său a început să plângă.

Translatorul japonez nu s-a putut abţine până la finalul interviului, chiar dacă, printre lacrimi, a fost nevoit să-şi facă meseria.

"Dar, de această dată, sunt dezamăgit de situaţia creată. Este probabil cel mai dificil moment din cariera mea. Nu înţeleg ce s-a întâmplat! Am venit să aflu adevărul. M-au tratat ca pe un gunoi, m-am simţit aruncat la coş. Nu mi-am spus ultimul cuvânt. Trebuie să mă lupt pentru onoarea mea", a continuat antrenorul.

Tehnicianul bosniac Vahid Halilhodzici a fost demis, la începutul lunii aprilie, din funcţia de selecţioner al Japoniei, cu două luni înainte de începerea Cupei Mondiale din Rusia. Decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor pe care Japonia le-a înregistrat în primele două meciuri de pregătire din acest an. La sfârşitul lui martie, Japonia a remizat cu Mali, scor 1-1, şi a pierdut contra Ucrainei, 2-1.

Halilhodzici, 65 de ani, era selecţioner din martie 2015. În 2010, el a avut parte de un episod similar, fiind dat afară de la naţionala Coastei de Fildeş cu patru luni înainte de Cupa Mondială din Africa de Sud. Chiar dacă a calificat selecţionata africană la turneul final din 2010, lui Halilhodzici i s-a reproşat atunci că nu a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni.

Afla mai multe despre: antrenorfaza zileiplans 

viewscnt
Articole similare