Laurenţiu Reghecampf şi-a fixat mai multe obiective în acest sezon, printre ele fiind şi câştigarea campionatului.
Totuşi, în funcţie de rezultatele echipei, ”Reghe” a schimbat obiectivul echipei sale, iar antrenorul Craiovei îşi dorea să se claseze cu echipa pe locul 2 în clasament, dar a reuşit doar un loc 3.
În ultima perioadă, au apărut zvonuri conform cărora Laurenţiu Reghecampf ar părăsi echipa la finalul sezonului. Înantea meciului cu Farul Constanţa, antrenorul Craiovei a vorbit despre viitorul lui în Bănie şi a precizat că mai are 1 an de contract cu Universitatea Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Lucrurile sunt foarte bine definite!”
”La noi lucrurile sunt foarte clare. Mai am contract un an de zile. Lucrurile sunt foarte bine definite în contract atât din partea mea, cât şi din cealaltă parte. Relaţia mea cu Mihai Rotaru este una foarte bună, cu preşedintele şi cu toţi membrii stafului. Nu există nicio discuţie în momentul de faţă, nu au fost şi nici nu vor fi. La noi e simplu.
Când unul dintre noi are un alt drum, este foarte simplu, este stipulat in contract, ne dăm mâna şi rămânem prieteni. Relaţiile pe care mi le-am construit aici în aproape un an de zile nu le voi uita niciodată”, a transmis Laurenţiu Reghecampf, înaintea meciului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova-reghecampf-liga 1