România a ratat calificarea în finala Campionatului European, însă Cristi Manea a declarat că este mândru de toţi colegii săi.
"A fost foarte cald şi mai ales eu în prima repriză am jucat şi la soare acolo şi m-am sufocat foarte mult. Sunt bucuros că ne putem privi în ochi şi suntem mândri unii de ceilalţi pentru că am dat totul. Eu nu am plâns pentru că sunt obişnuit, asta este, trebuie să mergem mai departe, asta nu trebuie să ne dărâme, trebuie să ne facă mai puternici.
Noi nu am conştientizat ce am realizat, dar sunt foarte bucuros şi cred că va fi foarte greu să mai ajungă cineva până aici. Sincer să vă zic, pentru mine, este un dulce amărui. Este dulce pentru că am ajuns până aici, dar puţin amărui pentru că meritam locul în finală. Acum, obiectivul este să batem Spania la naţionala mare" , a declarat Cristi Manea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.