CFR Cluj a tremurat pentru calificarea în turul 2 preliminar UEFA Champions League şi a trecut, în prelungiri, de Borac Banja Luka, scor 2-1.
Marius Şumudică a fost destul de tensionat la conferinţa de presă, dar, ca de obicei, a avut un moment în care i-a făcut să râdă pe cei prezenţi. Translatorul nu a mai putut ţine pasul cu antrenorul CFR-ului şi s-a blocat, iar Şumudică a fost pe fază.
"Încă nu e pregătit. Trebuie să-ţi găseşti alt job", a spus, zâmbind, Marius Şumudică, după care l-a îmbrăţişat pe translator.
CFR Cluj, calificare dramatică în prelungiri
CFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, deşi a pierdut manşa retur disputată, marţi, în deplasare, scor 1-2 (0-0, 0-2), după prelungiri, cu Borac Banja Luka. După 3-1, acasă, clujenii au fost conduşi cu 2-0 la finalul primelor 90 de minute, în deplasare, şi erau eliminaţi dacă UEFA nu schimba regulamentul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din sezonul 2021/2022, golul/golurile marcate în deplasare nu contează mai mult decât cele înscrise pe teren propriu. Astfel, la scorul general de 3-3, partida de la Banja Luka a intrat în prelungiri. Chipciu a reuşit să înscrie în minutul 118 golul calificării.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr-şumudică-uefa champions league