Fază controversată în primul El Clasico al anului. FC Barcelona trebuia să beneficieze de o lovitură de la 11 metri în repriza a doua meciului cu Real Madrid, de miercuri seară, însă arbitrul nu doar că nu a acordat penalty pentru catalani, dar a făcut-o şi fără să consulte VAR-ul.
În minutul 70, la câteva minute de la intrarea pe teren, Lionel Messi a beneficiat de o lovitură liberă dintr-o poziţie ideală, din marginea careului de 16 metri, după un fault al lui Lucas Vazquez. Argentinianul a trimis, însă, balonul în zid, mingea lovindu-l în braţul stâng pe Casemiro.
Deşi pe reluări se vede clar că balonul îl loveşte în mână pe Casemiro, arbitrul Mateu Lahoz a lăsat jocul să continue, fără să consulte tehnologia de arbitraj video. Ce-i drept, nici jucătorii Barcelonei nu au observat că ar fi trebuit să primească un penalty şi nu au protestat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
PENALTI CLARO de Casemiro. Todo Ok mateu. ¿ mañana se hablará del VAR? pic.twitter.com/PbjzqMwjpN
— Nomásmanipulación (@Nomanipular) February 6, 2019
FC Barcelona şi Real Madrid au remizat, miercuri seară, scor 1-1, pe Camp Nou, în primul El Clasico din 2019, meci disputat în prima manşă a semifinalelor Cupei Regelui. Lucas Vazquez a deschis scorul pentru madrileni, în minutul 6, pentru ca Malcom să restabilească egalitatea în minutul 57. Calificarea se va decide pe 27 februarie, pe Santiago Bernabeu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: el clasico