You are here:

VIDEO Meci cu stadion aproape plin în Cupa Spaniei! Misiune facilă pentru Sevilla, coşmar pentru Celta Vigo

VIDEO Meci cu stadion aproape plin în Cupa Spaniei! Misiune facilă pentru Sevilla, coşmar pentru Celta Vigo

Fotbal

Comentarii

Bombă în Cupa Spaniei, acolo unde Celta Vigo a fost eliminată ruşinos de CD Ibiza, scor 2-5

Vă imaginaţi un meci jucat astăzi în Europa cu stadionul aproape plin? Inclusiv cu suporteri ai echipei oaspete? Ei bine, s-a întâmplat aseară, la o partidă din Cupa Spaniei.

Oraşul andaluz Linares pare ocolit de coronavirus. Autorităţile locale au permis accesul a 2500 de fani la meciul de cupă cu Sevilla, la care au venit şi suporteri ai oaspeţilor. Pata de culoare a fost portarul ghanez Razak Brimah, de la echipa de liga a treia. Acesta a ieşit echipat într-un mod cu totul neobşnuit. Până la urmă, deţinătoarea Europa League l-a pedepsit. Oscar a marcat superb din lovitură liberă în finalul primei reprize. Imediat după reluare, fundaşul Lara l-a învins şi el pe Razak, iar Sevilla s-a calificat în turul al doilea al cupei.

Celta Vigo umilită de Ibiza

CD Ibiza a produs marea surpriză a zilei şi a eliminat-o pe Celta Vigo, formaţie din La Liga.

Nu doar că s-a calificat, dar CD Ibiza a făcut spectacol. S-a terminat 5-2, într-un meci în care Castel a marcat două goluri, iar Perez Mateo, Molina şi Rodado au completat seara magică a gazdelor. Pentru Celta Vigo au punctat Santi Minta şi Holsgrove. Primul gol al oaspeţilor a venit la scorul de 4-0 pentru Ibiza!

Surpriză a fost şi la Cordoba, acolo unde fosta formaţie a lui Florin Andone a trecut de Getafe, scor 1-0. Villarreal s-a impus fără emoţii în faţa celor de la Zamora, scor 4-1 în deplasare şi a avansat în turul următor.

Afla mai multe despre: cupa spanieisevillaibizacelta vigo 

viewscnt
Articole similare