Fundaşul central de la FCSB, Mihai Popescu (31 de ani), a scos mingea cu mâna de pe linia porţii, iar centralul Istvan Kovacs l-a eliminat. Cum apărătorul a încasat cartonaşul roşu, el va lipsi două etape, într-o zonă în care campioana en titre are probleme de efectiv.
Mihai Popescu a făcut un gest halucinant la FCSB – CFR Cluj şi a fost eliminat. Încep problemele pentru campioana României în play-off
FCSB şi CFR Cluj s-au întâlnit în etapa a cincea a play-off-ului Superligii, duminică, de la 20:00, în platforma Orange şi pe Prima Sport 1.
Campioana României s-a desprins la 3-0, după ce CFR Cluj a cerut un penalty. Totuşi, ritmul jocului a fost schimbat în minutul 65, atunci când Mihai Popescu l-a imitat pe Luis Suarez, atacantul care a scos mingea cu mâna de pe linia porţii la Cupa Mondială din 2010, în sfertul de finală pierdut de Ghana cu Uruguay.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fundaşul central român a evitat golul precum un adevărat portar, cu un plonjon. Mihai Popescu a pus evident mâna pe minge şi a picat pe gazon, conştient de gestul făcut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Istvan Kovacs l-a eliminat direct, iar în acest moment FCSB mai are doar doar fundaşi centrali pentru următoarele două etape din Superliga, cu Rapid şi Dinamo.
De la mijlocul terenului, Vlad Chiricheş va fi coborât în centrul defensivei, alături de Ngezana, întrucât Dawa este accidentat grav şi nu va mai juca în acest campionat.
În urma henţului comis de Mihai Popescu, Istvan Kovacs a dictat penalty-ul din care Louis Munteanu a egalat cu noroc, după ce Ştefan Târnovanu a apărat.
- Citește și
- VIDEO | CFR Cluj a cerut penalty în meciul cu FCSB! Ce arată reluările
- După 71 de meciuri la Udinese, atacantul ajuns în România a nominalizat doi fotbalişti români, care pot “avea o carieră frumoasă” | VIDEO
- Elina Svitolina a câştigat primul său titlu după aproape doi ani! După semifinala cu Gabriela Ruse a spus pe cine vrea să vadă în tribună
- Arsenal, Chelsea şi Liverpool, victorii în etapa de Premier League. United, un nou eşec în faţa lui Wolves
- Daniel Popa, "rachetă" în Turcia! Fostul atacant de la FCSB a înscris cu un şut de la 30 de metri şi se bate la promovare
- Antrenorul din Superliga, elogiat de Basarab Panduru după ultimul rezultat obţinut: "Este doar meritul lui"
- Leo Grozavu a răbufnit, după a treia înfrângere la rând pentru FC Botoşani: “Nu e pe statistică”
- Ministrul Sportului din Arabia Saudită a intervenit în privinţa transferului stelar al lui Salah! “Vrem doar să normalizăm această relaţie”
- Marius Baciu ştie unde a pierdut FC Botoşani partida din deplasare de la Iaşi: "Incredibil. I-ai băgat în joc"
- Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski s-a accidentat şi ratează semifinalele Champions League. Cât lipseşte atacantul
- "Zici că se plimbă în mall". Titularul lui Şumudică, aspru criticat după înfrângerea Rapidului cu U Cluj: "Nu se poate aşa ceva"
Afla mai multe despre: mihai popescu, fcsb cfr cluj, hent mihai popescu fcsb cfr cluj