Poli Iaşi traversează una dintre cele mai bune perioade din istorie, dar chiar şi aşa, Mihai Teja nu este mulţumit. La Mediaş, moldovenii au suferit prima înfrângere a sezonului şi a ajuns la două meciuri consecutive fără victorie.
Cu toate acestea, Poli Iaşi este una dintre cele mai bune echipe ale acestui început de campionat. După opt etape disputate, echipa lui Mihai Teja este pe locul 5 în Liga I, cu 15 puncte.
Moldovenii sunt la trei lungimi în spatele liderului Gaz Metan Mediaş şi la două în spatele campioanei en-titre CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Clar că e de ordin mental, la genul că poate ne e frică să câştigăm meciurile, poate ne e frică să fim pe primul loc, poate ne e frică să câştigăm cu toate echipele.
Trebuie să joci de la egal la egal cu orice echipă, nu trebuie să te sperii de nimeni, nu trebuie să-ţi fie frică de nimeni, dar mie îmi pare rău că nouă ne e frică să câştigăm meciurile.
N-am ce să le reproşez băieţilor, au încercat, şi-au dat viaţa, au alergat la o oră şi la o temperatură la care de-abia poţi să te ţii pe picioare.
N-avem un obiectiv să luăm campionatul sau să fim în play-off, avem un obiectiv să facem o echipă bună, competitivă, să joace un fotbal bun şi să ne clasăm la sfârşit pe un loc cât mai sus", a declarat Mihai Teja la finalul meciului dintre Gaz Metan Mediaş şi Poli Iaşi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai teja, poli iasi