Liderul CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii I.
”Fiecare punct este important, acum că am obţinut trei puncte, cu atât mai bine. Sunt bine venite şi sperăm să acumulăm cât mai multe”, a spus Minteuan la finalul partidei.
Accidentările lui Ţucudean şi Costache i-au dat ceva de cap antrenorului campioanei: ”Din păcate, cei doi s-au accidentat la antrenamentul de ieri. Ne-a decimat aşa un pic şi am luat nişte decizii astăzi vizavi de primul 11 pentru că am gândit altfel să încep, dar din păcate a trebuit să modific. Până la urmă a ieşit bine şi aşa.”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La vestiar fotbaliştii clujeni au cântat ”să vină banii”
”Normal. Jucătorii când câştigă, acesta e primul slogan, să vină banii. După aceea că sunt pe primul loc şi aşa mai departe. Merită, pentru că au făcut un meci fantastic. A fost un meci cu o intensitate incredibilă, un meci extrem de bun, probabil cel mai bun din acest sezon. A fost incredibil.” - Minteuan.
Alin Minteuan este de părere că în acest moment singura adversară a CFR-ului la titlu este unsăşi echipa pe care o pregăteşte. ”CFR. În momentul în care eşti acolo sus, doar tu te poţi încurca, nimeni altcineva. În momentul în care depinzi de tine, doar de tine va depinde totul. Poate că m-au deranjat şi pe mine anumite lucruri şi din păcate lucrurile acestea au venit de la oameni de fotbal. Dacă veneau de la oameni care nu se pricep la fotbal, probabil că spuneam altceva. Eu mi-am văzut de ttreaba mea, de munca mea şi am reuşit să facem lucruri foarte bune.”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.