Mircea Rednic, noul antrenor al echipei Poli Iaşi, are un mare semn de întrebare după numirea lui Adrian Mutu în funcţia de selecţioner al naţionalei de tineret a României.
"Puriul", care, de altfel, are mare încredere în potenţialul antrenorului Adrian Mutu, se întreabă de ce "Briliantul" a fost singurul nume propus de Comisia Tehnică şi face o paralelă cu perioada comunistă.
"Dacă a fost ales în unanimitate.... Nu s-a mai găsit unul ca să propună un nume? Toţi, ca pe vremea lui Ceauşescu. Unanimitate. Gheorghe, propus, toţi pe Gheorghe. Mai sunt şi alte soluţii, dar eu îl ştiu pe Adi. Are o filosofie bună pentru fotbal şi îi doresc mult succes", a declarat Mircea Rednic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mutu, noul selecţioner al naţionalei U21
Adrian Mutu, nominalizat pentru postul de selecţioner al naţionalei de tineret a României, a anunţat, sâmbătă, că se desparte de clubul Al Wahda, la care a fost antrenorul echipei U21.
„Vreau să le mulţumesc personal Înălţimii Sake Şeicul Diab bin Zayed Al Nahyan, clubului Al Wahda, angajaţilor săi, stafului meu şi jucătorilor mei pentru oportunitatea de a trăi o experienţă de neuitat într-un oraş minunat cum este Dubai. Succese! Pe curând!”, a scris Mutu pe Instagram.
Membrii Comisiei Tehnice FRF l-au nominalizat joi pe Adrian Mutu pentru a deveni noul antrenor al reprezentativei de tineret a României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Propunerea Comisiei Tehnice va fi dezbătută în cadrul şedinţei Comitetului Executiv de marţi, 14 ianuarie 2020.
Adrian Mutu are 77 de selecţii în tricoul echipei naţionale şi este golgeterul all-time al României, la egalitate cu Gheorghe Hagi, cu 35 de reuşite. În cariera sa de fotbalist a evoluat la FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City şi ASA Tg. Mureş.
Până în prezent le-a mai pregătit pe FC Voluntari şi echipa U21 a lui Al Wahda. Înainte de a avea rolul de antrenor la Voluntari, în perioada 2017-2018, Adrian Mutu a fost manager sportiv în cadrul FRF, având în responsabilitate relaţia echipei naţionale cu cluburile din ţară şi din străinătate.
România U21 ocupă locul secund în preliminariile EURO 2021, turneu găzduit de Ungaria şi Slovenia. Urmează pentru tinerii tricolori duelul contra liderului Danemarca, pe 31 martie.
Afla mai multe despre: rednic