Mirel Rădoi a vorbit despre posibilitatea ca Ianis Hagi să evolueze într-un campionat de top şi este convins că fotbalistul Viitorului poate face faţă la o echipă importantă din Europa.
Rădoi a explicat motivele pentru care fotbaliştii tineri au evoluţii oscilante şi a dezvăluit un lucru important despre Ianis Hagi.
”Cred că jucătorii luaţi de la U21 au nevoie de timp pentru a face faţă la echipa mare. Este vorba de vârstă, iar forma oscilează de la un meci la altul. Nu vom putea arăta foarte bine tactic la meciul cu Spania, cu atât de mulţi jucători noi, dar principiile de bază pentru apărare şi atac sunt cunoscute şi cred că nu vor fi probleme.
Ianis Hagi poate să facă pasul spre fotbalul din Spania. Îl avantajează mai mult decât Italia. La tineret, el mereu rămâne să lucreze în plus. E conştient că trebuie să muncească mai mult ca să facă faţă la un nivel înalt”, a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă susţinută înainte de meciul României U21 cu Spania U21.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, romania, mirel radoi