Yohan Roche (27 de ani), fundaşul central din Benin de la Petrolul Ploieşti, a părăsit terenul de joc, cu Universitatea Craiova, după doar 15 minute de joc. A fost stare de alertă, întrucât jucătorul "lupilor" a picat din senin pe gazon.
Yohan Roche, fotbalistul de la Petrolul, a picat din senin în meciul cu U Craiova. Ambulanţa a intervenit: primele informaţii
UPDATE | Din primele informaţii, Roche a avut o comoţie, iar din fericire şi-a revenit. El a fost dus la spital şi va fi supus unui RMN.
Petrolul Ploieşti - Universitatea Craiova s-a disputat în etapa a 19-a din Superliga, în platforma Orange, pe Prima Sport 1, într-un meci cu implicaţii pentru zona play-off-ului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul a fost în pericol, întrucât terenul s-a prezentat în condiţii grele pentru cele două echipe, după ce la Ploieşti a plouat abundent. În cele din urmă, centralul Marian Barbu a decis ca meciul să joace, dar partida s-a terminat mai repede şi nefericit pentru un jucător de la Petrolul.
Yohan Roche, fundaşul central al Petrolului, a avut de suferit în minutul 10. Atunci, Universitatea Craiova a reuşit să marcheze, însă reuşita a fost anulată din cauza unui offside. În tentativa de a evita golul oaspeţilor, Yohan Roche s-a ciocnit de coechipierul său şi s-a lovit cu coloana violent de gazon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fundaşul central pare să fie rămas cu o contuzie puternică, iar câteva minute mai târziu a picat pe gazon din senin. Marian Barbu a oprit mingea şi a chemat de urgenţă ambulanţa, iar toţi s-au temut. Medicii au intervenit rapid şi l-au urcat pe targă pe fundaşul central.
Din fericire, Yohan Roche a ridicat mâna când era băgat în ambulanţă, iar cei de pe stadion au primit un prim semnal bun în privinţa fotbalistului care s-a dus spre spitalul din Ploieşti.
Marian Huja a fost introdus în locul său, în minutul 17.
- Citește și
- "Doar în România am văzut şi am fost în multe locuri din Europa". Elias Charalambous, surprins când s-a uitat pe străzile din ţară | VIDEO
- ”N-au călcat în careul nostru”. Eugen Neagoe, atac la adresa lui Dinamo: ”O echipă care a acumulat puncte pe nedrept”
- Dinamo aştepta din 2016 să fie pe primul loc, iar Zeljko Kopic a dat verdictul! Titularul care suferă: "Este cu moralul la pământ în ultima perioadă"
- ”Înainte aveam dubii”. Motivul pentru care MM Stoica o vrea pe Dinamo în play-off
- FCSB vrea răzbunare în Superliga! "Poate pentru fani nu e cea mai bună, dar pentru jucători e cea mai bună să joci" | VIDEO
- S-a stabilit grila de start din Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite! Pilotul se află la al nouălea pole position din carieră
- ”La atâţia bani te aştepţi ca ăla să zburde!”. Starurile aduse de Şumudică la Rapid au fost criticate: ”Au venit cu nasul pe sus”
- VIDEO A recidivat! Sivis a comis-o şi în Gloria Buzău - Dinamo după penalty-ul cu Sepsi
- ”Ce înseamnă asta?!”. Discursul lui Şumudică a stârnit reacţii în direct: ”Nu pare sigur de scaunul lui”
- Serie A | Edoardo Bove a acceptat să i se implanteze un defibrilator cardiac. Ultimele detalii din Italia
- ”Eu sunt belgian. Am dublă cetăţenie”. Rednic a răbufnit după decizia CCR: ”Prietenii mei din Belgia şi fac mişto de mine”
Afla mai multe despre: yohan roche, petrolul ploiesti universitatea craiova