Ionuţ Lupescu şi-a lansat oficial candidatura pentru preşedinţia FRF, iar la ceremonie a fost şi un moment emoţionant. Lupescu a vorbit despre Didi Prodan, fostul fundaş al Generaţiei de Aur care a decedat în timp ce urmărea interviul lui Gică Popescu în care acesta vorbea despre ce se întâmplă la FRF în mandatul lui Burleanu.
În momentul în care a venit vorba despre Didi Prodan, Ionuţ Lupescu a fost vizibil emoţionat şi cu greu şi-a mai găsit cuvintele.
”Înainte de a merge la Cardiff, ne-am văzut cu toţii la înmormântarea lui Didi. El a fost un mare sufletist. Poate chiar a pus prea multă pasiune în tot ceea ce a făcut şi poate d-aia nu mai este printre noi. Sunt sigur că azi ar fi fost alături de noi aici şi ar fi fost unul dintre pionii care ar fi pus cel mai mult suflet la dezvoltarea fotbalului românesc”, a spus, vizibil emoţionat, Ionuţ Lupescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.