Al treilea gol marcat de Poli Iaşi în meciul cu FCSB a adus un moment interpretabil, surprins de camerele TV. Mihai Stoica a fost surprins vorbind la telefon, iar la câteva minute distanţă FCSB a efectuat patru schimbări în acelaşi timp.
FCSB a început bine în Copou şi a deschis scorul prin Istrate, însă Poli Iaşi a revenit imediat şi, până în minutul 22, a înscris de trei ori, prin Cristea de două ori şi Pasaglia. A treia reuşită a echipei lui Daniel Pancu se pare că l-a enervat rău pe Gigi Becali, care a comandat schimbări în echipă.
Asta dacă ne luăm după momentele surprinse de camerele TV după reuşita cu care Andrei Cristea a făcut dubla. Imediat după gol, Mihai Stoica a fost surprins vorbin la telefon. Câteva minute mai târziu, la cota 28 a primei reprize, au urmat trei schimbări la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi au început meciul pe banca de rezerve, greii Tănase, Miron, Olaru, Buş şi Olaru au intrat în locul lui Cană, Şut, Istrate şi Petre, în minutul 28.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, schimbari, video, poli iasi, liga 1