Man şi Mihăilă au intrat în premieră pe teren din primul minut la Parma. Iar cei doi români s-au înţeles perfect în meciul cu Roma. Mihăilă a marcat pentru a doua etapă la rând, din centrarea lui Dennis Man. Cei doi au pus contstant presiune pe careul giallorossilor, iar Man a fost şi el foarte aproape să înscrie, imediat după pauză.
Apoi, Mihăilă i-a pasat lui Pelle la faza în care Parma şi-a dublat avantajul. Veteranul a obţinut o lovitură de la 11 metri, transformată în gol de Hernani. Echipa românilor Man şi Mihăilă s-a impus cu 2 la 0, prima victorie după 17 etape de secetă.
Răzvan Marin a simţit pe propria piele forţa lui Cristiano ROnaldo. Golgheterul campionatului a fost senzaţional pe Sardgena Arena, singurul stadion pe care nu marcase în Serie A. Starul portughez a reuşit a doua cea mai rapidă triplă din carieră, în doar 32 de minute de la startul partidei contra lui Cagliari. Juventus a condus cu 3 la 0 la pauză datorită lui Ronaldo, care a ajuns la 23 de goluri marcate în acest sezon. A fost iertat însă de un cartonaş roşu. La 0 la 1, lusitanul l-a lovit violent pe Cragno, însă chiar şi cu ajutorul VAR, centralul Calvarese a scos doar un galben. Giovanii Simeone a stabilit scorul final în al doilea act, Cagliari - Juventus 1 la 3.
Inter se apropie tot mai mult de titlu în Serie A. Nerrazzurii nu au şutat nici măcar o dată pe poartă în prima repriză a partidei de la Torino, dar au marcat în actul secund. Lukaku a deschis scorul după pauză, din penalty. Gazdele au restabilit repede egalitatea, prin Sanabria. Cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar, Martinez a înscris cu o superbă lovitură de cap, iar Inter s-a impus cu 2 la 1
Cu Ibrahimovic în continuare accidentat, Milan a pierdut pe San Siro cu Napoli şi păstrează şanse foarte mici la titlu în Serie A. Nouă puncte o despart acum de rivala Inter. Politano a marcat unicul gol al meciului, la cinci minute după pauză. Rebic a fost aproape de golul egalării, dar Ospina a fost pe fază, iar Napoli a câştigat pe San Siro după patru ani.
Musa Barrow a deschis scorul în meciul cu Sampdoria, din centrarea veteranului Palacio. Un alt veteran a restabilit egalitatea. Quagliarella a marcat după zece minute. Însă tot gazdele au intrat în avantaj la pauză. Acelaşii Barrow a pasat la reuşita lui Svanberg. Genovezii au alergat după egalare în actul secund, dar tot Bologna a marcat. Soriano a stabilit scorul final, 3 la 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.