România s-a calificat en-fanfare în Grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin, după ce a obţinut trei victorii din trei în prima fază a grupelor, iar prestaţiile elevelor antrenate de Ambros Martin au avut darul să o încânte pe Narcisa Lecuşanu.
Expertul Telekom Sport spune că a fost surprinsă de ce a văzut în victoria zdrobitoare cu Norvegia (31-23) şi le cotează pe Neagu şi colegele sale cu şanse reale la medalia de Aur.
"M-au încântat cu jocul ăsta de echipă. Îmi place curajul pe care îl au în apărare, cu un nou concept. Nici măcar la Norvegia nu am văzut o asemenea constanţă în trei meciuri, din punct de vedere defensiv. E încântător să te uiţi la jocul ăsta. Cred că poate fi luat ca exemplu şi analizat gen handbal-şcoală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Crina Pintea a crescut extraordinar şi îmi place mult fata asta. Îmi place jocul ei, simte apărarea, ştie unde să se aşeze. Sunt sigur că Martin Ambros a avut un merit extraordinar aici. Cred că e amprenta lui mai ales la apărare. Nu am mai văzut România să se apere aşa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mă bucur mult că aceste fete minunate arată că fac parte din elita handbalului mondial şi m-aş bucura să o ţină aşa. Eu cred că merită o medalie. Dacă ar reuşi să iasă campioane europene ar avea calificarea la Jocurile Olimpice în buzunar şi totul ar decurge mult mai bine pentru a obţine cea mai mare performanţă la JO. Absolut toţi cei care lucrează pentru rezultat îşi doresc să existe o medalie.
Aş minţi dacă aş spune că anticipam o asemenea prestaţie pentru că mi-a dat de gândit şi jocul de la Trofeul Carpaţi. Nu mi s-a părut o echipă aşa unită. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar mă bucură mult!", a declarat Narcisa Lecuşanu la Telekom Sport.
- Citește și
- Acestea sunt echipele calificate în grupa principală doi la CE de handbal feminin; Programul complet al „tricolorelor”
- Crina Pintea, entuziasmată după ce am ZDROBIT Norvegia: "Am plâns câţiva ani de zile, să mai plângă şi alţii!"
- Ambros Martin exultă după victoria cu Norvegia: "Fetele nu pot fi mai fericite de atât"
- Imagini SPECTACULOASE cu naţionala României! „Tricolorele” au cântat în autocar după victoria cu Norvegia. Ce cadouri au primit
Afla mai multe despre: romania, norvegia, campionatul european,