Echipa naţională de tineret a României are acum doi selecţioneri. La plimbarea de la prânz, din Forli, jucătorii au mers alături de Mirel Rădoi şi de Cosmin Contra. Antrenorul primei reprezentative a ţinut să fie alături minut de minut de fotbaliştii de la tineret şi le-a transmis acestora un mesaj special.
“Avem aici o generaţie extrem de importantă pentru prezentul şi viitorul fotbalului nostru. Am discutat cu Mirel pe marginea prestaţiei jucătorilor U21 în antrenamentele şi meciurile din acţiunea noastră Norvegia-Malta. Sunt foarte încrezător în toţi componenţii lotului, nu doar în cei care au făcut deja pasul la seniori. Suntem o familie a tricolorilor, îi ajutăm împreună să crească frumos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Băieţii au început deja să scrie istorie, prin calificarea lor. E doar a doua all-time la nivel U21! Acum, dacă îşi exploatează la maximum calităţile individuale şi colective, pot să contribuie enorm la dezvoltarea parcursului lor în fotbal. Sper să le insuflu şi eu puţină răutate pozitivă, prin prezenţa mea aici” , a declarat selecţionerul primei reprezentative, Cosmin Contra, pentru frf.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.