Sepsi a pierdut al treilea meci împotriva CFR-ului în 10 zile. Antrenorul covăsnenilor a fost însă mulţumit de jocul echipei sale din debutul paly-off-ului.
Sepsi a pierdut în prima etapă a play-off-ului. La fel s-a întâmplat în debutul sezonului regulat, dar şi în startul returului primei părţi a campionatului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am început jocul de la 1-0, dar apoi am controlat acest joc, am avut posesie mult mai bună, ne-am creat ocazii mai mari de gol, dar aşa e fotbalul. Am marcat doar un gol în această seară şi plecăm învinşi, rezultatul este nedrept. Portarul lor a avut mai mult de muncă, am dominat campioana la ea acasă, rezultatul este cel care este, deşi am lucrat la antrenamente anumite faze nu am fost atenţi, nu am plecat cu oamenii. Când CFRul a rămas în 10 ei s-au apărat în careul lor, nu am reuşit să îi desfacem, trebuia să avem mai multă răbdare am făcut şi acea greseală din final, dar nu mai conta oricum " a fost nemulţumirea lui Eugen Neagoe.
Dacă acum un an lupta pentru salvarea de la retrogradare, Neagoe speră ca echipa lui să se bată pentru un loc în cupele europene în acest sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Îmi doresc o clasare mult mai bună, a fost o muncă extraodinară, suntem surpriza placută a acestui campionat, toate meciurile sunt foarte grele. Sunt cele mai valoroase echipe din campionat, vom încerca să scoatem maximum din fiecare joc. Îmi doresc să jucăm un fotbal bun, am jucat destul de bine, trebuie să marcăm mai multe goluri" a adăugat antrenorul lui Sepsi.
Afla mai multe despre: sepsi, eugen neagoe, play-off