Neymar a suferit duminică cea mai dură înfrângere din cariera sa, după ce Santos a pierdut, scor 0-6, pe teren propriu, cu Vasco de Gama. Philippe Coutinho, care a marcat de două ori, a încercat să-şi consoleze compatriotul, dar fără succes.
La fluierul final, Neymar a stat mult timp pe teren, plângând în hohote, marcat de această înfrângere care a împins Santos mai aproape de zona de retrogradare.
Numeroşi coechipieri şi membri ai staff-ului s-au apropiat de el pentru a încerca să-l liniştească.
"Chiar am fost de rahat. A fost o ruşine. Fanii au dreptul astăzi să insulte şi să înjure oamenii. Asta este acceptabil. Mi-e ruşine. Nu am mai trăit aşa ceva în viaţa mea", a declarat Neymar ulterior presei braziliene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Wow. Neymar est en pleurs après la défaite 6-0 de Santos ce soir. pic.twitter.com/mRv0uKMDsD
— Actu Foot (@ActuFoot_) August 17, 2025
Până acum, Santos nu primise niciodată şase goluri acasă, iar Neymar nu pierduse niciodată la mai mult de patru goluri diferenţă. Cea mai recentă înfrângere de o asemenea amploare a fost în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor dintre PSG şi Barcelona, în 2017 (4-0). În manşa retur, el a avut o contribuţie majoră la revenirea Barcelonei (6-1).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înfrângerea nu a fost lipsită de consecinţe pentru Santos, care şi-a demis antrenorul Cleber Xavier imediat după fluierul final.
Neymar, la rândul său, nu a reuşit să impresioneze de la revenirea în ţara sa natală. Afectat de o accidentare la tendon între sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii mai, mijlocaşul de 33 de ani a jucat doar 11 meciuri în campionat, marcând trei goluri.
Afla mai multe despre: neymar