Jucătorii Argentinei au întors spatele podiumului în momentul înmânării Cupei Mondiale către Spania, duminică, după finala Cupei Mondiale, pierdută cu 0-1 după prelungiri. În plus, niciun fotbalist al reprezentativei sud-americane nu s-a prezentat la declaraţii după meci, fapt care a provocat numeroase reacţii critice.
Gesturile Argentinei au stârnit un val de critici după finala Cupei Mondiale
La mai bine de trei ani şi jumătate după sărbătorile controversate care au urmat cuceririi titlului mondial din 2022, în faţa Franţei, comportamentul jucătorilor argentinieni a revenit în centrul atenţiei. De această dată, reacţiile au apărut după înfrângerea suferită în finala Cupei Mondiale din 2026 împotriva Spaniei.
Imediat după fluierul final, pe teren au avut loc mai multe incidente. Leandro Paredes i-a agresat pe Gavi şi Eric Garcia, Nahuel Molina l-a lovit pe Rodri în stern chiar la finalul partidei, iar Roberto Ayala, membru al staff-ului Argentinei, i-a aplicat o palmă lui Dani Olmo.
Ulterior, Nicolas Otamendi l-a atacat verbal pe Rodri şi l-a acuzat că a „plâns” toată săptămâna alături de Aymeric Laporte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La festivitatea de premiere, întreaga echipă a Argentinei a ales să întoarcă spatele podiumului şi să se îndrepte spre propriii suporteri în momentul în care Spania ridica trofeul mondial. Gestul a atras numeroase critici, mai ales în condiţiile în care jucătorii spanioli le oferiseră adversarilor o gardă de onoare cu doar câteva momente înainte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„În final, asta nu ne este indiferent”, a mărturisit mijlocaşul spaniol Dani Olmo la finalul meciului. „Cred că valorile pe care vrei să le transmiţi către exterior sunt la fel de importante. Suntem exemple pentru mai multe generaţii, pentru mulţi copii, şi cred că şi ei trebuie să fie un exemplu în toate privinţele.”
Comportamentul argentinienilor a provocat nemulţumire şi în rândul reprezentanţilor mass-media. Deşi presa a aşteptat reacţii timp de mai multe ore, niciun jucător al naţionalei Argentinei nu a venit în zona destinată declaraţiilor. Fotbaliştii au părăsit stadionul fără să ofere interviuri, la aproximativ două ore după încheierea finalei.
Printre cei care au evitat presa s-a numărat şi Lionel Messi, aşteptat cu interes mai ales pentru un punct de vedere privind viitorul său la echipa naţională.
Singurul reprezentant al Argentinei care a vorbit în faţa jurnaliştilor a fost selecţionerul Lionel Scaloni. Tehnicianul a susţinut o conferinţă de presă scurtă, pe care a încheiat-o înainte de timp din cauza emoţiilor.
„A fost un vis pentru toată lumea, am încercat până în ultima clipă”, a comentat el referitor la finala pierdută cu 0-1 în prelungiri împotriva Spaniei. „Este foarte dureros, îmi pare foarte rău”, a spus antrenorul în vârstă de 48 de ani înainte de a părăsi în grabă podiumul.
Campion mondial în 2022, Lionel Scaloni mai are contract până în decembrie, iar presa internaţională a relatat că există deja un acord verbal pentru prelungirea înţelegerii până după Cupa Mondială din 2030.
„Am deja o idee despre ce vreau să fac, îmi voi onora contractul şi apoi vom vedea. Am nevoie să mă gândesc, pentru că nu ştiu dacă este posibil să realizez ceva la fel de grandios ca asta”, a declarat Scaloni, înainte de a izbucni în lacrimi, în cadrul conferinţei de presă de după meci de la MetLife Stadium.
Argentina players and staff refused to speak to the media following their 2026 World Cup Final loss to Spain. Here they are leaving the mix zone through a back exit and heading straight to the team buses parked nearby. pic.twitter.com/07dRvW2UuO
— Michael J. Duarte (@michaeljduarte) July 20, 2026
- Citește și
- “Ne-au mutat în Europa League?”. După ce FCSB şi-a aflat adversara, MM Stoica a făcut anunţul despre transferuri: “Aproape rezolvată”
- Surpriză! Noul selecţioner al Germaniei a confirmat personal mutarea: "Decizia trebuie luată"
- Florin Maxim, cu zâmbetul pe buze după ce a debutat cu victorie în Superliga: "Merităm să fim aici. Trebuie să ne bucurăm de fiecare moment"
- MM Stoica, verdict la scurt timp după finalul meciului din Superliga! “Poate deveni un antrenor pentru care să se lupte ăştia mari”
- FIFA va deschide o anchetă după scandalul provocat de jucătorii Argentinei, la finalul meciului cu Spania
- VIDEO | Noul căpitan al Rapidului a spus ce nu va face după ce Pancu i-a încredinţat banderola: "Sunt în relaţii bune cu toţi"
- Doliu în fotbalul mondial. Kevin Keegan, singurul englez care a câştigat de două ori Balonul de Aur, a murit la 75 de ani
- Semnal de alarmă tras de conducătorul formaţiei din Superliga: "Facem tot ce putem să ţinem echipa în viaţă, dar avem nevoie de ajutor"
- Final de mandat pentru selecţionerul unei naţionale de top! Federaţia a anunţat oficial încheierea colaborării după Cupa Mondială
- Bogdan Cosmescu şi-a pierdut speranţa în "perla" de la Dinamo: "Nu e mare fotbalist. S-ar putea să aibă probleme"
- VIDEO | Campionii mondiali au aterizat la Madrid! Căpitanul Rodri a ţinut trofeul la coborârea din avion
Afla mai multe despre: spania argentina, finala cupa mondiala







