Cea mai recentă gală din Ultimate Fighting Championship, compania de top din MMA, a oferit un nou knockout devastator, de data aceasta în divizia feminină.
Valentina Shevchenko, 31 de ani, a demonstrat încă o dată de ce îşi merită porecla de "Bullet" (tr. - Glonţ). Ea şi-a apărat cu succes pentru prima dată titlul la categoria muscă în gala de sâmbătă noapte, din Chicago, într-o manieră categorică. Era runda a 2-a când luptătoarea născută în Kârgâzstan a trimis-o la podea pe Jessica Eye, 32 de ani, cu o lovitură năucitoare de picior.
Comentatorii au fost şocaţi de procedeu, pe care l-au denumit "una dintre cele mai violente lovituri de picior pe care le-am văzut". Din păcate pentru Eye, americanca a stat întinsă pe podeaua cuştii câteva minute bune până când şi-a recăpătat cunoştinţa, dar nici atunci nu a înţeles ce s-a întâmplat. "Am fost făcută KO?", au fost primele cuvinte ale lui Eye.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În main event-ul galei, Henry Cejudo, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 2008, a câştigat şi titlul la categoria cocoş (bantamweight), devenind astfel campion simultan în două divizii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.