Steaua continuă startul foarte bun din SuperLiga Naţională. A trecut şi de Ştiinţa Baia Mare şi este lider autoritar în clasament.
Steaua a avut nevoie de doar trei minute pentru a marca primul eseu al meciului cu Ştiinţa. Până la pauză, fiecare echipă a reuşit câte două încercări, aşa că la cabine s-a intrat la egalitate, 20-20. Şi partea a doua a început la fel de furtunos. Oaspeţii au punctat după 45 de secunde de la reluare. Scenariul din prima parte s-a repetat. Câte două eseuri de fiecare tabără, iar cu un minut şi jumătate înainte de final, steliştii au reuşit încercarea care le-a adus şi victoria, a patra în cinci etape.
A DOUA REPRIZĂ
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
PRIMA REPRIZĂ
Este capul de afiş al etapei a V-a din SuperLiga naţională. Steaua ocupă prima poziţie în clasamentul noului sezon, în vreme ce Ştiinţa Baia Mare vine în Ghencea din postura de vicecampioană a României.
După patru etape, bucureştenii au trei victorii şi o remiză. În comparaţie, Ştiinţa Baia Mare a bifat două victorii şi un eşec. Interesant este că ambele echipe au pierdut puncte cu acelaşi adversar, Timişoara Saracens.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bilanţul întâlnirilor directe: 20 partide disputate, 5 victorii Steaua Bucureşti, 15 victorii Ştiinta Baia Mare.
Afla mai multe despre: steaua, stiinta baia mare, rugby, superliga