Tiago Mutu, fiul lui Adrian Mutu este noul ”briliant” al fotbalului românesc
Tiago Mutu şi-a început deja cariera, la numai trei ani. ”Find băiatul meu va fi o povară pentru el, pentru că toată lumea o să îl compare cu mine, dar sper că dacă va ajunge fotbalist să aibă puterea de a trece pest asta” spune fostul mare internaţional român, actual selecţioner la U21.
”Sunt bucuros că îi place în primul rând, pentru că dacă a doua zi îmi spunea că nu mai vrea, probabil îmi părea foarte rău. Mă întreabă în fiecare zi când vine la antrenament, e îmbucurător” spune Il Fenomeno.
Mutu junior a început fotbalul la academia lui Juventus din România. Tatăl său a evoluat şi pentru Bătrâna Doamnă, dar cele mai multe goluri le-a marcat pentru FIorentina. ”Mi-ar plăcea să îl antreneze într-o zi. Sper ca în primul rând să îi placă acest sport şi să continue şi să ajungă să facă performanţă” mai spune fostul număr 10 al echipei naţionale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Tiago e un copil foarte inteligent. Mingea îi place de când a pornit pe picioare, era cu mingea la picior. Aş prefera să joace unde şi acum Adrian e un idol, la Firenze. Seamănă prea mult, nu ştiu dacă aţi remarcat. La primul lui antrenament eu nu am fost, dar şi atitudinea pe teren, mâinile cum le ţinea Adi când era mic, toate. Eu sper să ajungă mare fotbalist şi să îl întreacă chiar pe Adi în performanţe.” spune şi Rodica Mutu, bunica lui Tiago şi mama lui Adrian Mutu.
Tatăl său se mândreşte cu golurile sale şi a explicat pentru Telekom Sport cum a reacţionat Tiago atunci când l-a văzut pe tatăl său marcând în tricoul echipei naţionale sau pentru marile cluburi la care a evoluat: ”I-am pus golurile mele şi de câte ori mă vede la televizor spune tati, tati şi ce caut acolo. Prima dată la 11 luni a dat cu piciorul în minge, dar de la 1 an şi jumătate dă mai bine”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mutu, tiago mutu