You are here:

VIDEO | Performanţă incredibilă reuşită de Julian Alvarez. Atacantul cumpărat de Manchester City a marcat şase goluri într-un meci din Copa Libertadores

VIDEO | Performanţă incredibilă reuşită de Julian Alvarez. Atacantul cumpărat de Manchester City a marcat şase goluri într-un meci din Copa Libertadores
Comentarii

Internaţionalul argentinian Julian Alvarez a marcat şase goluri pentru River Plate în meciul cu peruanii de la Alianza Lima, scor 8-1, disputat miercuri în grupele Copei Libertadores.

Alvarez, jucător achiziţionat la începutul acestui an de Manchester City, dar care a fost lăsat să evolueze sub formă de împrumut la River Plate până în vară, a înscris câte trei goluri în fiecare repriză, contribuind la succesul categoric al grupării argentiniene în partida de pe stadionul Monumental din Buenos Aires.

Celelalte două goluri ale gazdelor au fost marcate de Santiago Simon Elias Gomez, în timp ce pentru oaspeţi a punctat Pablo Lavandeira, care a transformat un penalty în finalul jocului.

În alt meci programat miercuri în Copa Libertadores, campioana en titre a Braziliei, Atletico Mineiro, a fost învinsă pe teren propriu de formaţia columbiană Deportes Tolima, oaspeţii marcând golul victoriei în minutul 90+2.

Rezultate:

  • Penarol Montevideo - Colon Santa Fe 2-1
  • Independiente del Valle - America MG 3-0
  • Cerro Porteno - Olimpia Asuncion 0-1
  • River Plate - Alianza Lima 8-1
  • Colo Colo - Fortaleza 3-4
  • Atletico Mineiro - Deportes Tolima 1-2

Afla mai multe despre: julian alvarez 

viewscnt
Articole similare