Fostul selecţioner a fost extrem de supărat pe evoluţia fotbaliştilor săi, mai ales după ce Craiova reuşise la începutul săptămânii cu 4-1.
Pentru că nu au câştigat întâlnirea de la Ploieşti, juveţii nu au reuşit să revină pe podium.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Până la urmă, să fim mulţumiţi şi cu acest meci nul, fiindcă probabil dacă nu egalam repede din acea fază fixă, puteam să şi pierdem meciul. Sunt supărat pentru tot ceea ce s-a întâmplat în teren. Este inadmisibil să joci cu om în plus, echipa mai valoroasă, şi nici măcar să nu îţi creezi ocazii clare de a înscrie. Nu am reuşit să ne concentrăm, să jucăm la fel cum am făcut-o cu Dinamo" a declarat Victor Piţurcă după 1-1 contra Chindiei.
Antrenorul alb-albaştrilor a fost şi mai supărat pentru faptul că îşi avertizase jucătorii înaintea duelului de pe Ilie Oană.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Le-am şi spus jucătorilor că e o echipă care munceşte mult în teren, joacă şi cu sufletul, şi aşa s-a întâmplat. S-a văzut cât au jucat cu un om în minus. Aveam aşteptări mult mai mari de la jucătorii mei la acest joc. Văd că psihic nu stăm foarte bine. Dacă nu te concentrezi, înseamnă că nici psihic nu stai bine. Deci trebuie să stăm şi la capitolul ăsta" a încheiat Piţurcă.
Afla mai multe despre: u craiova, piţurcă, chindia, moldovan