Naţionala României a încheiat cum nu se putea mai rău campania de calificare la Euro 2020. Tricolorii au fost învinşi de Suedia, cu 2-0, şi de Spania, cu 5-0, iar selecţionerul Cosmin Contra şi-a dat demisia, la finalul săptămânii trecute.
România mai are o şansă de a obţine calificarea la turneul final de anul viitor. Tricolorii vor disputa un baraj în Liga Naţiunilor, în deplasare, în Islanda, iar dacă vor învinge, vor juca marea finală pentru calificare, tot în deplasare, cu învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria.
"Indiferent ce antrenor va fi cu Islanda, meciul va fi foarte dificil, foarte greu. Şi dacă antrenorul islandez a spus că are echipa lui 55% şanse, eu spun că are 51% şanse. Islanda e o echipă puternică, care acasă e greu de trecut şi are avantajul acesta că joacă acasă. Iar noi nu suntem încă ceea ce vrem noi să fim.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Au fost două meciuri în care ne-am arătat slăbiciunile. Şi dacă nu aveai selecţioner nu puteai să joci de maniera aia cum am făcut-o în Spania, am părut o echipă mică, ăsta e adevărul. Mie Norvegia nu mi se pare o echipă atât de puternică. Are câţiva jucători valoroşi, dar are mari lacune. Iertaţi-mă, dar noi am pierdut ca fraierii punctele cu Norvegia. Am pierdut când ei nici nu mai existau în teren. Suedia e o echipă tare, o nucă tare, nu e chiar aşa uşor să joci contra Suediei" , a declarat Victor Piţurcă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.