Jucătorii Farului s-au acomodat repede cu Zicu. Sezonul trecut, constănţenii au terminat pe locul 11, dar speră să-şi ia revanşa sub comanda noului antrenor.
"Ne place noul antrenor, ne place modul cum gândeşte, chiar dacă este puţin diferit faţă de ce făceam până acum. Inclusiv noi, cei mai vechi, trebuie să ne adaptăm atât la antrenamentele schimbate, cât şi la stilul de joc.
Vom încerca să rămânem aceeaşi echipă ofensivă, cu posesie, dar cu un sistem puţin diferit. Nu pot spune exact cum va arăta, în primul rând va fi în funcţie de adversarul cu care vom juca, şi e posibil să-mi schimb şi eu poziţia în teren, aşa că vor fi mai multe schimbări.", a declarat Ionuţ Larie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Farul, deplasare dificilă în debutul noului sezon
Farul debutează în noul sezon pe terenul celor de la Botoşani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"În primul rând, trebuie să fie serioşi, să asculte de staff-ul tehnic şi cred că este important să îşi dorească să ne atingem obiectivele. Chiar dacă s-au schimbat multe, obiectivele rămân aceleaşi. În primul rând, încercăm să devenim cei mai buni şi, dacă putem să prindem primele şase poziţii din play-off, ar fi perfect.", a continuat căpitanul Farului.
Constănţenii l-au pierdut pe Alibec, care a semnat cu FCSB. Buzbuchi ştie cum să-şi anihileze fostul coleg în meciul direct cu roş-albaştrii.
"Îl cunosc destul de bine acum, dar, oricât ai cunoaşte un jucător, în ziua meciului contează inspiraţia şi momentul. Sper să fiu mai inspirat în ziua respectivă şi să-i apăr toate încercările de a marca.
Este un jucător extraordinar, dar aşa este el mai 'fierbinte' în anumite situaţii de meci, şi, când apare adrenalina, este greu să te controlezi. Dar este un jucător extraordinar şi sper să aibă reuşite, mai puţin la meciul cu noi.", a spus Alexandru Buzbuchi.
- Citește și
- OFICIAL | Oţelul i-a găsit înlocuitor lui Nikola Stevanovic! Transferul reuşit de gălăţeni: "Întăreşte defensiva"
- ”Nu pot să spun mai multe!”. Cătălin Cîrjan, scurt şi la obiect despre transferul lui Dennis Politic la FCSB
- Horaţiu Moldovan, pe picior de plecare de la Atletico Madrid. Este dorit de o echipă din La Liga
- OFICIAL | Un nou transfer la Universitatea Craiova! Oltenii şi-au "betonat" apărarea cu un fotbalist venit de la revelaţia sezonului trecut
- Zi de doliu după decesul lui Mihai Leu. Consiliul Local Hunedoara a făcut anunţul
- OFICIAL | Rapid şi-a cedat atacantul în Liga 2. Decizia luată de giuleşteni înaintea noului sezon
- Andrei Nicolescu forţează mai multe transferuri la Dinamo! Anunţul făcut de preşedintele clubului: "Suntem foarte aproape să semnăm"
Afla mai multe despre: farul constanta, ionut larie, ianis zicu, alexandru buzbuchi