Este oficial! Suporterii au revenit şi pe stadioanele din România. Primul meci care a beneficiat de fani a fost un duel din Liga a II-a. A fost spectacol şi pe teren, iar la final Unirea Slobozia a sărbătorit menţinerea în liga secundă în faţa celor de la Comuna Recea.
Unirea Slobozia - Comuna Recea a fost primul meci cu spectatori în România, după o pauză de 14 luni! 1325 de fani aveau voie să fie prezenţi în tribunele stadionului din Slobozia, care are o capacitate de 5300 de locuri. La meci au venit însă aproximativ 400 de suporteri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unul dintre suporteri a fost mult prea entuziasmat de revenirea pe stadioane. S-a dat în spectacol în tribune, iar jandarmii au fost nevoiţi să-l dea afară cu forţa.
Au avut acces doar persoanele vaccinate şi care aveau cel puţin 10 zile de la rapel, cele care au prezentat un test PCR negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, sau un rezultat negativ la un test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe teren, gazdele şi-au îndeplinit obiectivul. Au câştigat cu 3-0 şi se menţin în Liga a II-a. Pentru echipa lui Mihalcea au marcat Afalna, Lazăr şi Ciobanu. Finalul meciului a fost unul cu scântei. Centralul Iulian Dima a acordat 3 cartonaşe roşii în prelungiri.
În prima manşă, jucătorii lui Florin Fabian s-au impus cu 2-0, iar acum vor evolua în Liga a III-a.
Afla mai multe despre: unirea slobozia