Handbaliştii lui Dinamo s-a reunit azi, dar nu formulă completă. Doi jucători au lipsit motivat.
Campioana la handbal masculin, Dinamo s-a reunit cu ambiţia de a face un sezon măcar la fel de bun precum anteriorul când a ajuns până în playofful pentru optimile ligii campionilor şi a luat titlul pentru a patra oară la rând.
"Avem o grupă extrordinar de grea. Cred că din fiecare urnă ne-a ieşit adversarul cel mai dificil. Avem două echipe nordice. Avem Visla cu care ne-am luptat de la egal la egal şi noua campioană a Elveţiei care credem noi că este mai puternică decât echipa de anul trecut, Winthertur", a declarat căpitanul Gavriloaia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Suntem după patru sezoane în care am fost campioni. Ne dorim al cincilea titlu, dar eu ştiu că dacă ne vom pregăti bine şi vom fi cu picioarele pe pământ ne vom lupta pentru un nou titlu de campioni", a spus antrenorul Constantin Ştefan.
Patru noutăţi sunt în echipa lui Dinamo. Doi români şi doi străini.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Şi anul ăsta ne-am mişcat destul de bine. Într-advăr mai avem o piesă de adus în lot. Sperăm să o facem cît mai repede . E vorba de o dublură pe interul dreapta", a mai spus antrenorul Constantin Ştefan.
Nu au fost toţi dinamoviştii la reunire. Bannour, şi noul sosit, Shebib, nu au putut fi prezenţi din cauză că au probleme cu viza şi nu au reuşit să ajungă în România. Shebib e un pivot venit de la Montpellier, cu care a câştigat Liga Campionilor în 2018.