Forma bună pe care o traversează Dan Nistor în tricoul lui Dinamo a făcut din acesta principala ţintă a celor de la FCSB, însă Prunea le taie elanul. Preşedintele ”câinilor” susţine sus şi tare că mijlocaşul nu va ajunge la marea rivală.
”Niciodată (n.r. - nu va pleca Nistor). Niciun jucător la FCSB”, a răspuns cu ferimitate Florin Prunea.
Dinamoviştii sunt pregătiţi să-şi ia revanşa în faţa Viitorului după umilinţa din tur. Meciul se va disputa duminică, de la ora 20.30, în direct la Telekom Sport 1.
”Fotbalul de asta este frumos, va veni şi vremea revanşei. Va fi un alt meci, vă asigur că nu seva mai întâmpla ce s-a întâmplat acolo. Cu siguranţă va fi un alt meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul din Cupă pentru noi este un obiectiv major. Unu, este un trofeu şi veţi vedea că vom aborda, indiferent cu cine vom juca, cu cea mai bună echipă. Şi al doilea este drumul cel mai scurt spre o cupă europeană. Noi, din păcate, în campionat suntem departe de ceea ce ne-am propus la începutul campionatului. Dar echipa a început să joace, avem încredere. Trebuie să ne recăpătăm încrederea şi sunt sigur că vom câştiga cele trei puncte cu Viitorul şi Dinamo se va înscrie cu şanse reale pentru playoff. Şi în play-off va fi o nucă tare”, a mai spus Prunea.
La jumătatea sezonului regulat, Dinamo e în afara play-off-ului, la două puncte de locul 6, ocupat de Astra.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.