You are here:

VIDEO | Pumni, nervi, sânge şi spectacol în Old Firm. Celtic o bate pe Rangers şi sprintează spre titlul de campioană a Scoţiei

VIDEO | Pumni, nervi, sânge şi spectacol în Old Firm. Celtic o bate pe Rangers şi sprintează spre titlul de campioană a Scoţiei
Comentarii

Celtic a câştigat Old Firm după ce a învins-o pe Rangers cu scorul de 2-1. Golul victoriei a fost marcat în minutul 86 de Forrest

Odsonne Edouard a marcat un gol spectaculos pentru gazde şi a adus-o pe Celtic în avantaj, înainte ca Alfredo Morelos să fie eliminat pentru a cincea oară în acest sezon.

De această dată, columbianul a fost trimis la cabine după o altercaţie cu Scott Brown, căpitanul oaspeţilor.

 

 

Chiar dacă a jucat în inferioritate numerică, Rangers a răspuns în repriza a doua prin Ryan Kent, care a trecut de Dedryck Boyata şi a restabilit egalitatea. Dar Neill Lennon antrenorul gazdelor avea să fie cel care sărbătoreşte victoria în faţa lui Steven Gerrard,  după ce Edouard a trecut la serviciu şi i-a pasat decisiv lui Forrest, care a punctat în minutul 86 pentru 2-1.

Cunoscutul cântăreţ Rod Stewart, un mare fan al celor de la Celtic a avut o prezenţă specială la meci. Acesta a încălţat o pereche de mocasini verzi cu inscripţia echipei sale favorite, precum şi o pereche de ciorapi alb-verzi, asemănătoare cu tricourile de joc ale celor de la Celtic.

 

 

 

 

 

 

O victorie care o duce pe Celtic la 13 puncte distanţă de Rangers, ocupanta locului 2. Rangers are meci greu etapa viitoare acasă cu Hearts, în timp ce Celtic merge în deplasare la echipa românilor Popescu şi Corbu, St Mirren.

Afla mai multe despre: celtic-rangersold firm 

viewscnt
Articole similare