Internaţionalul român Radu Drăguşin (22 de ani) a fost integralist în victoria năucitoare a lui Tottenham pe terenul lui Southampton.
Reacţia lui Drăguşin, după un meci fără gol primit în Premier League: ”Un rezultat mare”
Tottenham, cu românul Radu Drăguşin titular, a surclasat-o, în deplasare, pe Southampton, scor 5-0, în etapa a 16-a din Anglia.
Londonezii au avut un start ideal pe St Mary’s Stadium şi conduceau cu 3-0 după un sfert de oră.
James Maddison a deschis scorul în primul minut, apoi Son Heung-Min a majorat diferenţa în minutul 12, ca după numai două minute, Dejan Kulusevski să facă 3-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Elevii lui Ange Postecoglou au intrat cu avantaj de cinci goluri la pauză, după ce Pape Sarr a înscris în minutul 25, iar Maddison a stabilit scorul pauzei în minutul 45+4.
În repriza secundă londonezii nu au mai marcat, dar şi-au păstrat avantajul şi Tottenham s-a impus cu 5-0 într-un meci în care Radu Drăguşin a fost integralist.
La finalul jocului, internaţionalul român a reacţionat în social media, acolo unde le-a mulţumit fanilor pentru susţinere şi le-a dat ”întâlnire” suporterilor joi, atunci când Spurs va primi vizita celor de la Manchester United, în Cupa Ligii Angliei.
”Salutare, băieţi! Un rezultat mare în această seară. Un mare mulţumesc pentru toţi fanii care au venit aici (n.r. la meciul cu Southampton) să ne susţină, ne vedem joi, acasă (n.r. la meciul cu Manchester United, din Cupa Ligii)”, a transmis Radu Drăguşin, pe contul său de Instagram.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”O victorie grozavă, poarta a rămas intactă, mergem înainte. Ne vedem joi! Modul ‘şacal’ a pornit”, a mai notat fundaşul central român.
A message from Radu
— Tottenham Hotspur (@SpursOfficial) December 15, 2024
@HPE pic.twitter.com/7uuVIEDs4H
Cu această victorie răsunătoare, Tottenham a urcat pe locul 10 în Premier League, cu 23 de puncte acumulate în 16 etape disputate.
- Citește și
- Surpriză uriaşă în Spania. Barcelona, învinsă acasă de Leganes. Catalanii au atacat în valuri, dar oaspeţii au scăpat fără gol primit
- Pep Guardiola şi Bernardo Silva au reacţionat, după ce City a pierdut cu Manchester United: "Ăsta e adevărul"
- Criza continuă pentru Manchester City! Pep Guardiola a încasat două goluri în trei minute şi a pierdut partida în faţa marei rivale
Afla mai multe despre: radu dragusin, tottenham, premier league