You are here:

VIDEO | Răzvan Burleanu respinge ideea găzduirii Campionatului Mondial din 2030. Ce altă competiţie propune

VIDEO | Răzvan Burleanu respinge ideea găzduirii Campionatului Mondial din 2030. Ce altă competiţie propune

Fotbal

Comentarii

Premierul grec Alexis Tipras a anunţat cu doar câteva zile în urmă că România, Grecia, Serbia şi Bulgaria şi-ar putea depune candidatura pentru organizarea Campionatului Mondial din 2030.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal nu crede că această opţiune poate fi luată în calcul în momentul de faţa, iar atenţia responsabililor din fotbalul românesc ar trebui să se concentreze asupra altor priorităţi.

„Pe termen scurt, ar trebui să ne menţinem concentrarea pe 2020 şi să demonstrăm că suntem o ţară care îşi ţine toate angajamentele luate, mai ales în relaţia cu partenerii externi.

Pe termen mediu, cred că trebuie să ne concentrăm, astfel încât cluburile noastre să aibă o dezvoltare cât mai sănătoasă şi în acelaşi timp, să putem să organizăm în România, de unii singuri, un Campionat European, fie de juniori, fie de tineret.

Pe termen lung, mă bucură să văd interesul celor patru reprezentanţi ai guvernelor participante la această întâlnire, în ceea ce priveşte deschidere pentru fotbal. Acest lucru înseamnă că ar trebui să se traducă în anii care urmează în mult mai multe investiţii, în primul rând pentru copii şi juniori. Abia după aceea ne putem gândi şi la turnee finale.

Ar trebui să ne uităm la infrastructură. Şi dacă e să ne uităm la United 2026, o să vedem că peste 15 stadioane dintre cele 23 cu care s-au înscris, au peste 69 de mii de locuri.

Astăzi, toate cele patru ţări despre care vorbim, împreună cred că avem doar două stadioane cu peste 50 de mii de locuri.

Un Campionat Mondial, recomandarea FIFA e să ai cel puţin un stadion de peste 80 de mii de locuri”, a spus Răzvan Burleanu la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: campionatul mondial din 2030 

viewscnt
Articole similare