Mijlocaşul echipei Standard Liege, Răzvan Marin, nu a confirmat, dar nici nu a negat informaţia că se va transfera la Ajax Amsterdam la finalul sezonului, însă a recunoscut că aşteaptă că nerăbdare să ajungă în Belgia pentru a-şi decide viitorul.
Conform presei olandeze, Ajax Amsterdam s-a înţeles cu Standard Liege pentru transferul lui Răzvan Marin, în schimbul sumei de 12 milioane de euro. Internaţionalul român nu a oferit detalii, dar a fost într-o bună dispoziţie, bufnindu-l râsul la insistenţele reporterilor.
"Cred că e o sumă corectă. Am avut doi ani constanţi la Standard şi momentan mă concentrez doar acolo. Vineri avem primul meci în play-off şi sper să începem cu dreptul, pentru că vrem să câştigăm campionatul. Aştept să ajung acolo, în Belgia, apoi vom vedea.
(n.r. - Despre De Jong) Eu sunt un jucător diferit, avem calităţi diferite. Am jucat contra lui, e un jucător foarte bun, tocmai de aceea s-a vândut pe această sumă. O să încerc să îmi fac treaba cât mai bine, eu să fiu sănătos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deocamdată nu s-a făcut niciun transfer. Cum am spus-o, şi o repet, aştept să ajung în Belgia şi apoi vom vedea", a declarat Răzvan Marin.
Mijlocaşul român al echipei Standard Liege, Răzvan Marin, este aproape de un transfer la Ajax Amsterdam, unde este considerat succesorul lui Frenkie De Jong.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Potrivit De Telegraaf, citat de presa belgiană, Ajax a ajuns la un acord cu Standard pentru transferul lui Marin pentru suma de 12 milioane de euro. Românul ar urma să semneze un contract pe cinci sezoane.
În acest sezon, Marin a disputat 37 de meciuri pentru Standard şi a marcat cinci goluri.
Afla mai multe despre: razvan marin